Stafide
Stafidele – cele mai bune și hrănitoare fructe uscate
Stafidele reprezintă o adevărată sursă de sănătate, fiind recomandate în special studenților și persoanelor vârstnice, întrucât îmbunătățesc funcțiile creierului și previn problemele de pierdere a memoriei, dar și femeilor în timpul sarcinii sau în perioada de lactație, datorită conținutului ridicat de calciu. Acestea sunt un puternic aliat împotriva anemiei și constipației.
Stafidele sunt struguri uscați, deshidratați, ce păstrează o bună parte dintre beneficiile pe care ni le oferă strugurii proaspeți, la care se adaugă și altele mai puțin cunoscute. Acestea reprezintă o sursă importantă de fibre, vitamine și minerale, iar dulceața lor deosebită le transformă în cele mai iubite fructe uscate și într-o opțiune recomandată de gustări sănătoase pentru iubitorii de dulciuri.
Beneficiile consumului de stafide
Există multe beneficii care sunt atribuite stafidelor, printre care menționăm:- Un aliat împotriva constipației: beneficiu pe care îl cunoaștem de la bunici. Explicația? Conținutul lor zilnic, moderat, contribuie la menținerea sănătății intestinului, protejând împotriva cancerului de colon.
- Protejează vederea (inclusiv împotriva cataractei): stafidele conțin fitonutrienți, ideali pentru sănătatea ochilor odată cu trecerea timpului, îmbunătățind circulația sângelui și vasele capilare.
- Întărirea sistemului nervos: stafidele sunt considerate un aliment revigorant, o adevărată sursă de minerale și vitamine, în special cele de grupa B.
- Efect diuretic și o bună funcționare a organismului, datorită conținutului de potasiu.
- Împiedică apariția crampelor: de asemenea, tot datorită conținutului de potasiu, stafidele contribuie la menținerea sănătății articulațiilor și tendoanelor, evitând apariția crampelor.
- Îmbunătățește circulația sângelui și protejează inima: stafidele sunt, de asemenea, un ajutor de nădejde pentru îmbunătățirea circulației sângelui și pentru a preveni formarea de cheaguri. De asemenea, acestea previn apariția plăcilor pe pereții inimii, care afectează treptat funcționarea acesteia.
- Menținerea tinereții și protecție împotriva cancerului: stafidele fiind o sursă bogată de antioxidanți.
- Buna funcționare a tranzitului intestinal: datorită conținutului de fibre, necesare pentru eliminarea toxinelor și substanțelor reziduale din organism.
- Favorizează remineralizarea osoasă: datorită conținutului semnificativ de calciu și magneziu, nutrienți foarte importanți în dezvoltarea oaselor, stafidele se dovedesc a fi utile pentru prevenirea dezvoltării osteoporozei și îmbunătățirea sănătății articulare.
- Reducerea poftei de mâncare: deși se spune că stafidele nu sunt recomandate persoanelor obeze din cauza conținutului ridicat de calorii, s-a demonstrat că acestea, consumate moderat, ajută la menținerea sațietății o perioadă îndelungată (datorită conținutului de fibre).
- Neutralizează acidoza: acidoza este o stare în care pH-ul sângelui scade, precum și gazele sistemului respirator, situație care poate genera pietre la rinichi, gută, tumori, cancer, artrită, căderea părului sau boli de piele. Întrucât stafidele sunt bogate în potasiu și magneziu, acestea contribuie la neutralizarea dezvoltării acestor acizi.
- Tratament împotriva anemiei și pentru creșterea în greutate, prin furnizarea de fier, cupru și mangan.
- Contribuie la îngrijirea dinților: unul dintre compușii stafidelor este acidul oleanolic, ce joacă un rol fundamental în protejarea dinților împotriva cariilor, sensibilității și fragilității dinților. Din acest motiv, consumul moderat de stafide ajută la prevenirea dezvoltării principalelor bacterii responsabile de apariția cariilor și plăcii dentare. În plus, datorită conținutului de calciu, acestea contribuie la evitarea deteriorării smalțului dinților.
- Protecție împotriva bolii Alzheimer, stafidele fiind o sursă excelentă de flavonoide, antioxidanți și micricetină.
Căror persoane le sunt recomandate stafidele?
Stafidele sunt recomandate tuturor persoanelor care își doresc să beneficieze de proprietățile minune enumerate mai sus, însă în special:- Studenților și persoanelor vârstnice, întrucât îmbunătățesc funcțiile creierului și previn problemele de pierdere a memoriei, datorită conținutului de flavonoid, antioxidant și myricetin.
- Femeilor în timpul sarcinii sau în perioada de lactație, deoarece acestea sunt perioade în care nevoile de calciu sunt cele mai mari.
- Persoanelor care se confruntă cu osteoporoza
- Persoanelor anemice, care au probleme cu vederea sau cu oboseala cronică.
Câte tipuri de stafide există?
- Stafidele Thompson: acestea se usucă natural, uneori până la câteva săptămâni. De culoare maro, fără semințe, stafidele Thompson sunt cele mai cunoscute stafide pe piața Statelor Unite și sunt cultivate din struguri verzi Thompson. Se schimbă de la verde la maro închis în timpul procesului natural de uscare. Stafidele Thompson sunt utile pentru copturi, gătit și gustări.
- Stafidele Sultana: de asemenea uscate din struguri Thompson verzi, acestea sunt însă produse printr-o metodă diferită de uscare. Înainte de uscare, strugurii sunt cufundați într-un tratament cu carbonat de potasiu, apă și ulei de măsline, ceea ce intensifică viteza de uscare. Deoarece stau mai mult timp în soare, stafidele Sultana au o culoare mai deschisă. Le putem mânca crude, în copturi sau la gătit.
- Stafidele aurii: făcute tot din struguri Thompson verzi, dar tratate cu dioxid de sulf, pentru a împiedica strugurii să își schimbe culoarea în timpul procesului de uscare. Sunt uscate la căldură artificială și pentru o perioadă scurtă de timp, proces ce le conferă o aromă dulce. Sunt ideale pentru gătit și în copturi, însă pot fi mâncate și crude.
- Stafidele de Corint (Agrișe): cu o aromă intensă atunci când puse în mâncare, acestea sunt utilizate în special în copturi (de obicei pâinițe, chifle). Au o culoare foarte închisă și un gust intens acru. Semințele sale sunt în general eliminate înainte de procesul de uscare, spre deosebire de alte stafide.
- Stafidele Muscat: mai mari decât stafidele obișnuite și, de asemenea, de culoare mai închisă. Sunt făcute din struguri Alejandría, Moscatel, cu o aromă foarte dulce. Adesea semințele sunt eliminate înainte de procesul de uscare. Sunt utilizate în special la gătit.
Pe lângă consumul stafidelor în dulciuri, mâncare sau chiar crude, poți opta pentru apa de stafide, o rețetă pentru desfundarea arterelor cu rol antioxidant, reducerea colesterolului, trigliceridelor și fluidizarea sângelui.
Acum că știi care sunt principalele beneficii ale stafidelor pentru sănătate, nu-ți rămâne decât să introduci consumul lor moderat în dieta ta zilnică și să te bucuri de doza lor de sănătate, nu înainte însă de a consulta medicul specialist, mai ales dacă te confrunți cu alergii, obezitate sau diabet, întrucât, pe lângă numeroasele beneficii pe care ni le oferă, o mare parte dintre caloriile furnizate de stafide provin din zaharuri.
Valori nutriționale stafide per 100 g
- Energie: 302 kcal
- Carbohidrați cu absorbție rapidă: 79,18
- Fibre: 4
- Glucide: 59.19
- Lipide: 0.46
- Proteine: 3.39