Stai mult în fața ecranului, ai ochii obosiți, cearcănele din ce în ce mai pronunțate ?
Iată un remediu anti-cearcăn. folosind un mix de plante, ușor de preparat acasă, care iți permite chiar să-ți continui munca în timp ce remediul acționează.
Porții
În remediul nostru am făcut doar 12 dischete anti-cearcăn, însă la cantitățile date ies cam 36
Se pregătesc dischetele demachiante și o punguță unde vor fi plasate/aranjate pentru congelare.
Se pregătește ceaiul concentrat din mixul de plante: se pun plantele uscate într-un recipient (pahar/cană), apoi se toarnă apă fierbinte și se lasă la infuzat (cu recipientul acoperit) timp de 10 minute.
După prepararea ceaiului, se pun dischetele într-un pahar și apoi se toarnă ceaiul strecurat peste ele.
Când lichidul s-a răcit suficient, se socoate câte o dischetă de bumbac, se stoarce ușor până se elimină surplusul de apă și apoi se așează în punguță.
După ce au fost așezate dischetele în punguță, se pune punguța cu totul la congelator și se lasă pentru congelare minim 20 minute.
După congelare, se folosesc, ușor decongelate, câte 2 dischete de aproximativ 1-3 ori pe zi, aplicante 5-10 minute pe zonele cu cearcăne.
Administrare
Se scot câte două dischete congelate, se lasă puțin la dezmorțit, aproximativ 3-5 minute și apoi se aplică pe cearcăne timp de 5-10 minute, până nu mai sunt reci.
Se poate repeta procedura de până la 3 ori pe zi: dimineața, la prânz și seara înainte de culcare.
Se poate pune discheta și pe întregul ochi închis, însă atenție nu trebuie să fie foarte rece și nici prea îmbibată în ceai.
Procedura se poate face zilnic până la o săptămână, apoi o săptămână se reduce la o zi da și o zi nu, următoarea săptămână la 2 zile și în final, ultima săptămână la 3 zile.
Tratamentul se poate repeta la câteva luni sau se poate face ocazional.
Pentru o eficienta sporită, se pot alterna diferite tratamente de același tip (tot cu dischete congelate însă baza lichidă alta: ceai de mușețel, ceai de mentă, ceai verde, ceai petale trandafir, mixul acestor ceaiuri, pe seară merge laptele, fiind și un bun hidratant).
Observații
Menta are efect răcoritor şi aplicată regulat, poate diminua cearcănele.
Dacă vă mai rămâne infuzie, o puteți congela în tava pentru cuburi de gheață, scoteți câte un cub, îl puneți într-un șervețel și masați ușor zona cearcănelor (atenție pentru cei cu probleme la sinusuri).
Efecte și beneficii
calmează ochii obosiți
diminuează cearcănele
curăţă pielea
Efecte secundare
Aplicarea lor congelate direct în jurul sinusurilor poate duce la sinuzită.
De aceea se recomandă ca după scoaterea din congelator să stea 3-5 minute la dezmorțit și apoi sa se aplice.
Contraindicații
Contraindicat persoanelor care suferă de sinuzită sau au sinusurile sensibile.
Comentarii