Ceai verde

Ceaiul verde, aliatul creierului

Ceaiul verde este un tip de ceai, bogat în cafeină și teină, ce are multiple beneficii asupra sănătății fizice și psihice, fiind utilizat atât în scopuri medicinale, anume în optimizarea funcțiilor cognitive și în tratarea afecțiunilor sistemelor nervos și cardio-vascular, cât și-n cosmetică, proprietățile sale anti-inflamatoare și anti-oxidante îmbunătățind aspectul general al pielii.

Ceaiul verde este un tip de ceai, ce provine din frunzele nefermentate ale plantei Camelia sinensis și care are o multitudine de efecte benefice asupra omului, fiind bogat într-o varietate de proprietăți și nutrienți esențiali: vitaminele A, B, B 12, C, calciu, fier, magneziu, aminoacizi, flavonoide (cuercetină, quercitrină), teină și cafeină. Conform datelor și studiilor istorice, ceaiul verde a fost utilizat de oameni timp de milenii, însă cultivarea sa în masă ar fi început abia prin anul 350 î.Hr, în China – considerat în spațiul asiatic mai mult un remediu medicinal decât o simplă băutură, ceaiul verde apare în documentele lumii europene în 1559, sub numele de “chai catai” (sintagmă ce se presupune c-ar fi dat naștere denumirii de “ceai”).

De unde poate fi procurat?

Ceaiul verde se cultivă, în zilele noastre, aproape pe toată suprafața globului – la nivel mondial, China (80.8%) este liderul producției de ceai verde, cu 782.4 mii de tone metrice anual, urmată fiind de Japonia (9.5%), Vietnam (6.8%) și Indonezia (2.1). Ceaiul verde se regăsește în mai multe forme (Chun mee, China plum blossom, Gunpowder, Jasmine jade pearls, Lu’an Guapian, Pi lo chung, Lu mu dan flowery, Lung Ching, Shui hsien, Taiping hokui, Tuocha yunnan, Xia Zhou bi feng, Kukicha, Bancha, Genmaicha, Gyokuro, Hojicha, Matcha, Sencha, Tenko, Himalaya, Yogitea), caracterizate de o varietate de arome și proprietăți, putând fi procurat atât din plafare și magazine naturiste, cât și din simple magazine locale sau supermarket-uri.

Cum poate fi consumat?

Ceaiul verde poate fi consumat în varii combinații: ceai verde cu mușețel și anason, ceai verde cu mentă și ghimbir, ceai verde cu lămâie, ceai verde cu iasomie, ceai verde cu portocale, ceai verde cu rodie, ceai verde cu ginseng și chiar smoothie cu avocado și ceai verde – recomandat este ca infuzia de ceai verde să nu fie îndulcită artificial (zahăr vanilat sau vanilinat, diverși indulcitori artificiali – zaharină, aspartam, sucraloză), încăt să se profite la maxim de beneficiile sale pentru organism, fără a perturba starea de sănătate a acestuia prin consumul unor substanțe potrivnice.

Valori nutriționale ceai verde (per 100g)

Valori nutriționale

- Calorii: 4kcal
- Proteine: 0,5g
- Carbohidrați: 0g
- Lipide/Grăsimi: 0g
- Fibre: 0g
- Glucide/Zaharuri: 0g

Vitamine

- Vitamina K (Filochinonă: K1): 0,27 µg
- Vitamina C: 3 mg

Minerale

- Calciu: 0,20 mg
- Fier: 0,01 mg
- Fosfor: 1.4 mg
- Magneziu: 0.09 mg
- Iodură (iod): 1 µg
- Potasiu: 14 mg
- Seleniu: 0,05 µg
- Sodiu: 0.3 mg
- Zinc: 0.01 mg
- Sare: 0,76 mg

Beneficiile ceaiului verde

Ceaiul verde dispune de o multitudine de beneficii pentru organism, atât fizice cât și psihice, îmbunătățind funcțiile creierului, prevenind bolile și afecțiunile cardio-vasculare, prevenind cancerul și diabetul zaharat de tip 2 și totodată reducând respirația urât mirositoare, ajutând la slăbit, îmbunătățind tenul și aspectul cearcănelor, în final crescând speranța de viață a consumatorului.

Îmbunătățește funcțiile creierului

Ceaiul verde, datorită conținutul său ridicat de cafeină și teanină (prima stimulent, iar a doua, aminoacid, combinația având efecte puternice asupra creierului și a întregului sistem nervos), îmbunătățește funcțiile cognitive, precum și starea de bine generală, vigilența, timpul de reacție și chiar puterea de concentrare și memoria – de asemenea, ceaiul verde diminuează stresul și oboseală, totodată facilitând tratarea maladiilor neuropsihiatrice, precum demența, parkinson-ul, alzheimer-ul (boli neurodegenerative), protejând sănătatea creierului pe termen lung.

Previne bolile cardio-vasculare

Ceaiul verde, datorită compușilor săi benefici (în prin plan, catechina și antioxidanții), întărind sistemul cardio-vascular (de asemenea îmbunătățind nivelul de colesterol din sânge) și prevenind apariția bolilor de inimă.

Reduce respirația urât mirositoare

Ceaiul verde, datorită aportului ridicat de catechină, are efecte benefice asupra sănătății orale a omului, studiile arătând o încetinire considerabilă în dezvoltarea plăgilor dentare și a bacteriilor, ajungându-se, prin urmare, la o reducere general a respirației urât mirositoare.

Previne cancerul

Ceaiul verde, conform Institutului Național pentru Cancer (NCI), parte a Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al Statelor Unite ale Americii, micșorează rata de creștere a tumorilor și poate proteja împotriva radiaților ultraviolete, având totodată efecte benefice asupra mai multor tipuri de cancer (cancer ovarian, cancer de piele, cancer de prostată, cancer de sân, cancer de plămâni, cancer gastric) – aceste lucruri se datorează cel mai probabil cantității ridicate de polifenoli și antioxidanți, care ar ajuta stoparea și eliminarea celulelor canceroase din corp.

Previne diabetul zaharat tip 2

Ceaiul verde îmbunătățește sensibilitatea la insulină a individului și reduce glicemia (nivelul zahărului din sânge) – un studiu centrat pe un eșantion de bărbați japonezi a arătat că grupul care a consumat ceai verde a avut un risc de aproximativ 42% mai scăzut de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2.

Ajută la slăbit

Ceaiul verde grăbește arderea grăsimilor corporale și îmbunătățește metabolismul, puncte cheie ale procesului de slăbit – totodată, datorită cafeinei, ceaiul verde oferă un aport considerabil de energie și îmbunătățește performanțele sportive (cu aproximativ 11-12%), motivând oamenii să ia parte la activități benefice pentru sănătate.

Crește speranța de viață

Ceaiul verde, fiind un aliat important în îmbunătățirea funcțiilor creierului, în prevenirea cancerului și a altor morbidități cardio-vasculare, crește considerabil speranța de viață a omului – lucru dovedit printr-un studiu, centrat pe un eșantion de 40.530 de adulți japonezi și derulat timp de 11 ani, care a arătat că persoanele care au consumat cel puțin 600 de mililitri de ceai verde pe zi, au avut, în perioada studiului, mai puține șanse de deces, anume: cauze generale (23% mai puține în cazul femeilor, 12% mai puține în cazul bărbaților), cauze cardio-vasculare (31% mai puține în cazul femeilor, 22% mai puține în cazul bărbaților), respective cauze neurologice (42% mai puține în cazul femeilor, 35% mai puține în cazul bărbaților).

Îmbunătățește tenul și reduce cearcănele

Ceaiul verde, aplicat topic pe față, însănătoșește tenul, prevenind îmbătrânirea prematură a acestuia, diminuând ridurile, liniile fine și petele pigmentare – totodată curăță pielea, reglând producția de sebum, fapt ce ajută împotriva acneei (împreună cu beneficiile anti-inflamatoare ale ceaiului), îmbunătățindu-se astfel considerabil aspectul chipului. De asemenea, ceaiul verde reduce pungile de sub ochi și cearcănele, facilitând contracția vaselor de sânge adiacente ochilor.

Riscuri și contraindicații

Ceaiul verde nu este indicat persoanelor suferinde de tulburări de somn, probleme cardiace, vasculare și neurologice, afecțiuni renale sau de cele aflate sub tratament psihotrop ori de cele sensibile la cafeină – de asemenea, femeile însărcinate trebuie să aibă grijă asupra cantității de ceai verde consumate. Se recomandă consultarea cu medicul și cererea unui acord înaintea consumului de ceai verde.
Ceaiul verde poate avea efecte secundare considerabile, în principal datorate aportului ridicat de cafeină și teanină: dureri de cap, stări de nervozitate, stări de greață și vomă, insomnie, diaree, stări de confuzie și amețeala, palpitații, modificarea conținutului de fier din sânge ș.a.

Concluzie

Ceaiul verde este un aliment benefic pentru sănătatea omului, îmbunătățind funcțiile cerebrale, sistemul cardio-vascular, sănătatea tenului și multe altele, atâta timp cât se ține cont de contraindicații și este consumat în moderație, în cantități sigure și optime organismului.

Efecte benefice:

- nootropic
- energizant
- antioxidant
- antiinflamator
- depurativ

Efecte adverse:

- insomnie
- dureri de cap
- stări de nervozitate
- stări de greață și vomă
- diaree
- stări de confuzie și amețeală
- palpitații

Contraindicații:

- gravide
- tulburări de somn
- afecțiuni ale rinichilor
- afecțiuni cardiace
- afecțiuni vasculare
- afecțiuni neurologice
- tratament psihotrop
- sensibilitate la cafeină

Comentarii

Evaluează acest ingredient: