Imunitate

Imunitate scăzută, Cum să-ți crești imunitatea?, Imunostimulatoare

Imunitate

Sistemul imunitar este un complex de organe, celule și substanțe care ajută organismul uman să combată patogenii externi care produc îmbolnăvirea. În cazul persoanelor sănătoase, acesta funcționează natural, fără să aibă nevoie de ajutor. Când corpul este bolnav, imunitatea poate fi ajutată din exterior, de remedii imunostimulatoare.

Totul despre imunostimulatoare (remediile naturale care îți ajută imunitatea)

Ideea de a-ți crește imunitatea natural este tentantă, dar complicată: aceasta nu este o entitate de sine stătătoare, izolată, ci un sistem (format din organe, celule și substanțe chimice), care are nevoie de echilibru pentru a funcționa corect. Cercetătorii de specialitate nu știu totul despre răspunsul imunitar și încă explorează efectul factorilor externi asupra acestuia: nu există dovezi științifice clare apropo de legătura dintre stilul de viață și creșterea imunității, dar nu strică să faci tot posibilul pentru a te asigura că nu îi pui piedici organismului tău, trăind nesănătos.

Cum îți poți îmbunătăți imunitatea? Per total, sistemul tău imunitar se descurcă singur în lupta împotriva microorganismelor care pot produce boli; dar uneori dă greș. Ca orice alt sistem din corpul uman, cel imunitar funcționează optim atunci când este pus la treabă: expunerea zilnică la elemente străine care vin în contact cu tine (prin inhalare sau înghițire) este o modalitate naturală, în acest sens. Răcelile, mușcăturile de insecte, zgârieturile ușoare – toate stimulează funcția imunitară și pregătesc corpul pentru viitoare confruntări cu bacterii sau chiar cancer. O altă modalitate eficientă de a-ți „duce la sală” imunitatea o constituie produsele imunostimulatoare.

Îți explicăm mai multe despre acestea mai jos, alături de informații legate de cum funcționează sistemul imunitar, câte tipuri de imunitate există, în ce constă imunostimularea și care sunt sursele de origine vegetală pentru întărirea imunității adulților.

Ce este imunitatea?

Imunitatea este abilitatea unui organism de a se proteja de agresori numiți antigeni (infecții, virusuri, bacterii, paraziți, toxine), prin anticorpi specifici. Toți ne naștem cu o imunitate naturală, care se modifică de-a lungul vieții. Imunitatea „ține minte” fiecare microb pe care l-a învins de-a lungul timpului, pentru a-l recunoaște pe viitor și a-l ditruge rapid dacă acesta pătrunde din nou în organism.

Sistemul imunitar este format din organe, celule și substanțe care combat microbii în mod activ: leucocite, anticorpi (cărora li se mai spune și imunoglobuline), sistemul complementar, sistemul limfatic, splina, timusul, măduva osoasă. Anormalitățile la nivelul sistemului imunitar pot produce reacții alergice și astm, imunodeficiențe (prezente din naștere sau produse de factorica virusul HIV, chimioterapia, malnutriția și arsurile severe) și boli autoimune (boală intestinală inflamatorie, diabet de tip 1, lupus, artrită reumatoidă, scleroză multiplă).

Tipuri de imunitate

Imunitatea specifică (dobândită la naștere) este prima linie de apărare împotriva patogenilor externi și constă în sisteme de apărare fizice, chimice și celulare. Scopul ei este sa prevină imediat răspândirea și circulația agresorilor externi prin organism. Acest răspuns imunitar este general și imediat, care se regăsește și în toate plantele și animalele.

Imunitatea specifică (dobândită la naștere) este prima linie de apărare împotriva patogenilor externi și constă în sisteme de apărare fizice, chimice și celulare. Scopul ei este sa prevină imediat răspândirea și circulația agresorilor externi prin organism. Acest răspuns imunitar este general și imediat, care se regăsește și în toate plantele și animalele.

Imunitatea nespecifică (dobândită de-a lungul vieții) este a doua linie de apărare împotriva antigenilor și constă într-un răspuns specific fiecărui agresor. Se declanșează când răspunsul imunitar specific este insuficient și se produce prin clonarea rapidă a limfocitelor, care luptă cu respectivul invadator, împiedicându-i dezvoltarea. Acest răspuns imunitar apare după câteva zile sau chiar săptămâni, dar este specific și de lungă durată, care este specific vertebratelor.

De ce îți scade imunitatea?

Sistemul tău imunitar este afectat de ceea ce mănânci și felul în care trăiești, iar agresorii din mediul înconjurător îl atacă în fiecare zi. El este construit în așa fel încât să acționeze la nevoie, funcționând normal dacă primește prin alimentație vitaminele, mineralele și grăsimile esențiale de care are nevoie, dacă microbiomul intestinal își face treaba și dacă nu există probleme majore la nivelul niciuneia dintre părțile lui componente.

Ce este imunostimularea?

Ideea de a-ți stimula imunitatea nu este una corectă. Numeroase produse susțin că o pot ajuta, dar conceptul nu are sens din punct de vedere științific. Sistemul imunitar nu este conceput pentru a fi impulsionat, iar dacă răspunsul natural al corpului tău ar fi constant „împins de la spate”, te-ai simți rău, ți-ar curge nasul, ai avea febră, o stare de letargie și depresie. Practic, acesta ar începe să afecteze și țesuturile și celulele sănătoase (ca în cazul bolilor autoimune). Un exemplu concret îl constituie sportivii de performanță care fac dopaj sangvin (își cresc numărul de eritrocite din sânge, pentru a avea rezultate mai bune): aceștia riscă să facă accidente vasculare cerebrale.

Dar imunitatea poate fi ajutată prin diverse metode care țin de stilul de viață: o alimentație sănătoasă, o hidratare corespunzătoare, postul intermitent, un somn echilibrat, renunțarea la fumat și la stilul de viață sedentar, eliminarea stresului, mersul la saună, statul la soare și apelul la suplimente naturale (plante adaptogene). Și poate fi impulsionată la nevoie, prin imunostimulatoare specifice (ca vaccinurile din tulpini izolate de virusuri/microbi) sau nespecifice (ca grefele de măduvă osoasă, administrarea de produse vegetale ori de substanțe identice cu cele din organism – hormoni de sinteză, citokine, interferon).

Când ai nevoie de imunostimulatoare?

Stimularea imunitară este complicată deoarece acest sistem este compus din atât de multe tipuri de celule, care reacționează diferit la antigeni diferiți, încât nu poți ținti doar unele dintre ele. Corpul tău produce constant celule imunitare, mai multe decât are nevoie, iar cele în exces dispar printr-un proces natural de moarte celulară (apoptoză). Imunostimularea nu este necesară în cazul persoanelor sănătoase, cu o imunitate care funcționează normal, ci doar în cazul unor bolnavi cronici: persoane imunodepresive, cu bronșite repetate, reumatism, cancer, diabet, leucemie, scleroză multiplă. Orice tratament imunostimulator se face sub supraveghere medicală – cere sfatul doctorului tău înainte de a încerca să îți stimulezi imunitatea!

Tipuri de imunostimulatoare naturale

Încă din vremuri străvechi, oamenii au apelat la natură pentru a trata bolile, cu efecte secundare minime. Există mii de componente naturale care pot infuența imunitatea, prin afectarea funcțiilor celulelor sau a producției de anticorpi, pentru a controla infecția și a menține homeostaza (echilibrul intern). Remediile nespecifice care îți pot ajuta imunitatea nu au specificitate antigenică, adică nu recunosc un anumit patogen și nu-l targetează diferențiindu-l cu precizie de alții. Asta înseamnă că adjuvantele din plante care umplu rafturile magazinelor naturiste sau al farmaciilor nu îți pot garanta că te vor proteja mai bine de anumite boli. Ce pot face este să modifice unele componente ale funcției imunitare (cresc nivelul de anticorpi din sânge, de exemplu), datorită fitocomplexului de compuși chimici din compoziție.

Cele mai cunoscute surse de origine vegetală pentru întărirea imunității la adulți sunt:

Plantele medicinale:

- mușețel (Matricaria recutita);
- gălbenele (Calendula officinalis);
- pătlagină (Plantago major).

Produsele apicole:

- miere;
- polen;
- propolis;
- lăptișor de matcă;
- păstura/pâinea albinei.

Adaptogenii comuni sau exotici

(plante, fructe, flori, rădăcini și ciuperci care ajută organismul să se adapteze la stresul intern și extern):
  • ginseng siberian (Eleutherococcus senticocus), american (Panax quinquefoius) și peruvian (Lepidium meyenii);
  • turmeric (Curcuma longa);
  • ghimbir (Zingiber officinale);
  • coacăze indiene/amla (Phyllanthus emblica);
  • ashwagandha (Withania somnifera);
  • astragulus (Astragulus membranaceus);
  • ciuperci medicinale reishi (Ganoderma lucidum), cordyceps (Cordyceps militaris), shiitake (Lentinula edodes), chaga (Inonotus obliquus), maitake/foalele vacii (Grifola frondosa), coadă de curcan (Trametes versicolor), coama leului (Hericium erinaceus);
  • echinaceea (Echinacea purpurea);
  • amrita/guduchi/giloya (Tinospora cordifolia);
  • bacopa/brahmi (Bacopa monnieri);
  • schisandra/wuweizi (Schisandra chinensis);
  • codonopsis/Dang shen (Codonopsis pilosula);
  • troscot chinezesc/Fo-ti/He shou wu (Reynoutria multiflora);
  • jiaogulan (Gynostemma pentaphyllum);
  • rhodiola/rujă (Rhodiola rosea);
  • shatavari (Asparagus racemosus);
  • busuioc sfânt/Tulsi (Ocimum sanctum);
  • lemn dulce (Glycyrrhiza glabra);
  • castravete amar (Momordica charantia);
  • Aloe vera;
  • goji (Lycium barbarum);
  • arborele pagodelor/ginco (Ginkgo biloba);
  • usturoi (Allium sativum);
  • chimen negru/negrilică (Nigella sativa);
  • măceșe (Rosa canina);
  • avocado (Perseus americana);
  • afine (Vaccinium myrtillus);
  • rodie (Punica granatum);
  • lotus (Nelumbo nucifera).

Precauții legate de imunostimulatoarele naturale

  • Dacă vrei să iei suplimente din plante pentru o imunitate crescută, apelează la sfaturile medicului tău de familie și ale unui fitoterapeut (care îți pot da indicații apropo de administrarea acestora în paralel cu alte medicamente și care trebuie să îți supravegheze tratamentul)!
  • Acestea nu pot fi administrate oricui și oricum: de exemplu, astragalusul nu este deloc indicat femeilor însărcinate şi copiilor, în timp ce ginsengul poate cauza probleme bolnavilor de hipertensiune arterială.
  • Tratamentele imunostimulatoare din plante nu se iau în același timp cu cele polimicrobiene sau cu vaccinurile!
  • Terapiile naturale pentru creşterea imunităţii se administrează doar pe perioade limitate de timp (7-30 zile), nu se iau non-stop.

Știai că...?

  • Mierea de Manuka este un produs apicol considerat un superaliment: are proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii puternice și este un antibiotic natural. Aceasta este produsă exclusiv de albinele din Noua Zeelanda și Australia (țări care își dispută întâietatea apropo de „adevarata miere de Manuka”), prin polenizarea arbustului de Manuka (Leptospermum scoparium).
  • Sucul de Aloe vera este plin de polizaharide care ajută sistemul imunitar să-și îndeplinească funcția corect.

Comentarii

Evaluează această afecțiune:

16/07/2021

Interesant articolu, imunitatea mai este și moștenită genetic!

(0) (0)